Bianca Panțuru
Mă număr printre tinerii profesioniști cu experiență în domeniul de Resurse Umane din zona Corporate.
Principalul meu interes în momentul de față este să găsesc resursele necesare în a clădi relații autentice, trainice și de valoare în toate aspectele vieții mele.
Încerc să văd ce este mai bun în cei din jurul meu și fac un efort conștient să las cât mai mult deoparte straturile artificiale de protecție, sub care vrând-nevrând ne adăpostim cu toții.
Toate acestea se traduc printr-o călătorie interioară, care probabil nu va găsi sfârșit.
În calitate de trainer al Școlii de Coaching Clear Mind, te voi inspira să te conectezi mai bine cu părți din tine însuți, într-un mod grijuliu și plin de căldură sufletească.
Ina Cristina Stanciu
Îmi face plăcere să cânt la pian pentru auzul oricui se oprește din drum său și ascultă, pot să fac echilibristică pe ponturi și mă încred în forțele proprii, atunci când vine vorba de a învăța și a pune în practică o limbă străină nouă.
Profilul meu academic include o diplomă de licență în Economie și Administrarea Afacerilor, precum și o diplomă de master în Comunicare în Afaceri Internaționale, ambele obținute în cadrul Academiei de Studii Economice București. Cele două mi-au permis acumularea unor noțiuni elementare în varii domenii: cultura organizațională, etică profesională, management de proiecte, controlul calității și negocierea bilateral câștigătoare.
În calitate de facilitator și membru al echipei Elenei Căpruciu în Dreams Come TRUE Coaching, am dezvoltat de-a lungul timpului multe aptitudini și abilități valoroase, precum comunicarea clară, coordonare, management al timpului, public speaking, concentrarea pe feedback relevant, empatie și leadership asumat. De aici, limbajul nonverbal și ce tot ce ține de motivare personală, transpuse intr-un blog de dezvoltare personală inedit, pe dreamscometrue.ro.
În perioada în care lucram ca translator pentru grupul de training IPCTI – Individual Psychology Coach Training International și mai apoi pentru Centrul Alfred Adler din România, am decis să dau curs acestui vis al meu și să construim imperii. În prezent, dețin certificare în calitate de Adlerian Coach.
Am ajuns la concluzia că a-ți urma visul cu minte clară, intenție focalizată și tot efortul necesar, cu siguranță îți aduce cele mai mari satisfacții. Am trecut de la filme de dezvoltare personală si carți despre tehnici de nlp si dezvoltare spirituală la a înțelege care este de fapt cheia succesului.
Calitatea de Co-fondator al Școlii de Coaching Clear Mind a venit ca o oportunitate de a-mi depăși tot mai mult și mai mult zona de confort. Am spus „Da” cu toată inima la o vocație în care cred cu putere că pot să contribui la cresterea de tehnici de dezvoltare personală, la crearea de jocuri de dezvoltare personală. Aceea de a le facilita oamenilor accesul constant, zi de zi, la cea mai bună versiune a lor.
Bogdan Tașcău
Odată ce ajungi să-l cunoști pe Bogdan Tașcau, vei vrea să afli tot mai multe despre el și mai ales despre stilul lui unic de training și mentoring, axat pe a-i asculta și înțelege pe cei din jur.
Ca profesionist, cu peste 20 ani de experiență în domeniul managementului și producțiilor muzicale, el a descoperit metode creative și inovative de a-i ajuta pe oameni să își urmeze visurile.
Acesta este drumul pe care Bogdan l-a parcurs pentru a ajunge în prezent, un foarte apreciat facilitator la "Dreams Come TRUE Coaching for Life & Business", în echipa Elenei Căpruciu.
În team-building-uri corporate, evenimente de celebrare și training-uri tematice, precum și mentoring & training pentru dezvoltarea de abilități specifice: tehnici de comunicare non-verbală, branding personal sau dezvoltarea creativității in producții muzicale, publicitate, etc.
În calitate de Co-fondator și Trainer al Școlii de Coaching Clear Mind, Bogdan se dedică întru totul misiunii de a-i ajuta pe fiecare dintre participanți să își descopere propria voce și prezență de coaching.
Așa cum el însuși îi încurajează pe cei dornici să îi primească sfatul: „Fiecare dintre noi deține deja potențialul de a străluci în domeniul de activitate ales. Este doar o chestiune ce ține de muncă intensă și multă dedicare, pentru a face acest adevăr cunoscut lumii, și mai ales pentru a deveni la rândul vostru o sursă de inspirație.”
In Liem
M-am născut în Jakarta, Indonezia, în 1952, însă la scurt timp întreaga noastră familie a emigrat în Olanda, unde am copilărit și crescut. Am studiat științele economice în Elveția (Universitatea din St. Gallen), finalizate cu diplomă în 1974. Ulterior, am descoperit credința în învățămintele Buddhiste (tot în Elveția), pe care le-am studiat cu sârguință și conștiinciozitate preț de 7 ani.
Pe timpul petrecut în Olanda, am avut mai multe joburi în Corporate Finance și în Development Cooperation.
Tot ceea ce acumulasem ca know-how până în acel moment a condus la scrierea unei cărți prin care îmi prezentam convingerile asupra gândirii și politicii macro-economice, alături de o serie de propuneri inițiale de schimbări în acest domeniu. Cartea a văzut lumina tiparului în 2005 (www.liemgiokin.com).
În prezent, mă simt privilegiată să particip la coordonarea Centrului de Studii Buddhiste din Olanda (www.rabtenjigmeling.nl) sub îndrumarea și sprijinul profesorilor mei (www.rabten.eu). În acest centru de studii se țin cursuri, clase, sesiuni de meditații și de rugăciune în mod regulat.
Buddhismul este ”o învățătură și o cale de a dezvolta mintea”. Toate eforturile noastre exterioare pentru a atinge fericirea sunt limitate și nu pot aduce satisfacție totală, permanentă. Prin urmare, fericirea adevărată care dăinuie, poate fi atinsă doar prin dezvoltarea capacităților pozitive și prin eliminarea aspectelor negative ale minții noastre.
În ceea ce privește perspectiva mea asupra economiei, aici lucrurile stau destul de simplu.
Aș dori să citez un fost ambasador olandez, Edy Korthals – Altes, un adevărat avocat al păcii la nivel mondial: „Avem nevoie de o schimbare puternică de mentalitate pentru a aduce relațiile dintre noi precum și cele cu natura în armonie cu Legile Constituționale ale universului”.
Aceasta intenționez să fie și contribuția mea ca Trainer la Școala de Coaching Clear Mind.
Prin urmare, prin tot ceea ce transmit, îmi doresc să exprim această nevoie de schimbare a mentalității în termeni de politici economice. (vezi de asemenea: www.god-and-co.org)
Ema Nicola
Ema e dovada vie a pasiunii constante pentru transformare personală într-un stil autentic.
Ea a făcut curajosul pas de la științele exacte (inginerie, analiză și programare) la artele frumoase. Este licențiată în „Artele Spectacolului - Regie de Teatru”, UNATC „I.L. Caragiale” București) și Studii psihologice (analiză de caracter).
Personalitățile și viața descoperită în locul unde lucra ca inginer s-au transformat ulterior în caractere autentice pe scenă și în colaborarea cu actorii.
Ema a continuat munca și descoperirile în televiziune (MD în „Programe Audio-Vizual” la Facultatea de Film, UNATC). A întreprins sute de interviuri cu artiști și personalități internaționale importante. A descoperit dezvoltarea personală urmând programele Landmark între 2006 și 2009, moment în care a început să lucreze ca și coach – inițial în programul Self Expression and Leadership, urmat de programul Introduction Leader.
A urmat Școala de Coaching Noble Manhattan în Marea Britanie, apoi a studiat tehnici NLP sub îndrumarea Dr. Richard Bandler, John LaValle și Kathleen LaValle (Londra, 2017);
a participat la seminarul Unleash the Power Within, condus de Tony Robbins în 2017,
iar în 2018 s-a alăturat lui T. Harv Ecker în seminarul intensiv Millionaire Mind (Birmingham, 2018).
Misiunea Emei ca și mentor in cadrul Școlii de Coaching Clear Mind este de a stârni curiozitatea pentru experimentarea și înțelegerea mecanismelor actului de creație, prin munca și eforturile perpetue de transformare, reinventare, re-creare ale fascinantei ființe umane.
Olivia Nicula
Practitioner Coach acreditat de Autoritatea Internațională pentru Coaching Profesionist și Mentoring (IAPC&M www.coach-accreditation.services)
Cu o experiență de zece ani în domeniul serviciilor de sănătate, administrez împreună cu soțul meu, cabinetul de optică medicală și optometrie, înființat din pasiune pentru oameni și din dorința de a-i ajuta să vadă mai bine, să se bucure de viață la adevăratul potențial.
Coachingul l-am descoperit în 2012 și am început încă de atunci să aplic principiile acestuia în viața de zi cu zi, la cabinet și în timpul liber. În anii ce au urmat, am continuat să mă instruiesc, iar pe lângă cursurile de coaching am participat la ateliere de dezvoltare personală și am contribuit ca voluntar în dezvoltarea comunității de coaching din București.
Printre multele lucruri pe care le-am învățat în coaching este și acela că nu îi putem schimba pe ceilalți, ci doar pe noi.
Astfel, Coaching-ul m-a ajutat să mă descopăr pe mine și să descopăr în jurul meu oameni cu povești autentice și mai ales să îi pot auzi. În general, lucrez cu acele persoane care își doresc să aducă o schimbare în viața lor, precum și cu studenți care vor să își îmbunătățească performanța la cursuri.
Susțin clienții în sesiunile de coaching să exploreze noi posibilități, să acceseze resurse, să își cunoască și onoreze valorile. Stilul de coaching îmbină curiozitatea autentică cu întrebări ce provoacă credințele limitative ale clienților, astfel încât să obțină alinierea obiectivelor cu valorile și credințele personale. Încurajez beneficiarii sesiunilor de coaching să învețe să fie prezenți în sesiuni și în viața de zi cu zi, să aplice ceea ce descoperă în sesiunile de coaching și să își sărbătoarească rezultatele obținute.
A lucra cu studenții Școlii de Coaching Clear Mind reprezintă oportunitatea de a contribui la dezvoltarea comunității de coaching la nivel global și să împărtășesc cu aceștia ce am învățat de la mentoriii și evaluatorii mei în această frumoasă călătorie în lumea coachingului.
Valentina Culea
M-am întrebat: ce motiv ar avea Elena să înființeze o nouă școală de coaching pe piață românească în care inclusiv oameni cu pregătire superioară (în special în afara mediului corporate și nu numai) nu știu ce este acela coaching? Adică există o nevoie mai mare de profesionișți în ale coachingului sau de clienți de coaching? Oare nu ar fi momentul, mai degrabă, pentru dezvoltarea pieței de coaching în afara mediului corporate? Poate că da, poate că nu. Nu cunosc răspunsul. Însă, până una alta, am înțeles, inclusiv din exemplul personal că, din lipsa de încredere, preferăm să facem un curs de coaching decât să apelăm la un coach.
Și atunci, e binevenită o școală înființată pe principii de excelență profesională și integritate care privește coachingul ca pe o „cale de a-ți înnobila viața” pentru că asta și este.
Personal, mă interesează mentoratul în primul rând pentru menirea lui de a cenzura glorificarea rolului de coach și de a aduce permanent atenția asupra clientului.
Pentru că, înainte de toate, pentru mine, un coach bun este acel om foarte pregătit în ale coachingului care are smerenia necesară să acorde clientului, în întregime, meritele rezultatelor sesiunii de coaching. Dacă eșți pregătit să fii „nerelevant” în rolul de coach și esențial în rolul de client de coaching, atunci prezența mea în echipa Clear Mind Coaching School ar putea fi cu folos.
Sunt absolventă a Facultății de drept, Universitatea Bucureșți, am profesat ca jurist 12 ani în domeniul pieței de capital, board member în diverse societăți (de creștere animale, materiale de construcții și imobiliare) și am participat la variate cursuri și formări de management, formator și dezvoltare personală.
Alex Müller
Prin branding și webdesign, cu uneltele mele - grafică și cod - pictez imagini idealizate despre prezent, pentru ca oamenii și companiile cu care lucrez să ajunga apoi să creadă în ce ar putea fi și, în timp, să facă munca necesară pentru a ajunge acolo.
Cred în proiectul Elenei și în impactul pozitiv pe care îl va avea în viața celor care aleg să dea viață celor mai îndrăznețe vise.